Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon, au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea(605-562 î.Hr) pentru una din soțiile sale, Amytis. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus, întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida. După informațiile istoricului Diodor din Sicilia, uriașele grădini ocupau o suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime. Pe terase erau plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaște încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul Babel.

Cea mai completă descriere a grădinilor se datorează lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite la o distanță de trei metri unele de altele. Spațiile dintre ziduri erau acoperite cu bolți realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor".

În grosimea teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în așa fel încât galeriile și camerele de la un anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.

Pentru stropitul grădinilor se foloseau mașini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul. Datorită posibilităților întreținerii unei continue umidități, pe terase au putut să crească nu numai bogate partere de flori, dar și pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.

Primele cercetări arheologice moderne au fost întreprinse de o misiune franceză condusă de Fulgence Fresnel în anii 1852 -1855, explorarea completă a fost făcută de o misiune germană condusă de Robert Koldewey în anii 1899 -1914 Săpăturile efectuate în colina El Kasr au descoperit ruinele marelui palat al lui Nabucodonosor, poarta principală a orașului și templul zeiței Nin-Mach. În partea de nord-est a palatului s-au pus în evidență fundațiile construcției care susținea probabil Grădinile suspendate. S-a descoperit și un coridor central, care are pe ambele laturi câte șapte camere, corespunzând în general cu descrierile lui Diodor. În afară de poziția ruinelor, de modul de construcție și de dimensiunile lor, care corespund cu ceea ce se cunoaște din descrierile autorilor antici, mai există o probă foarte convingătoare că într-adevăr acestea sunt ruinele fostelor Grădini suspendate: Robert Koldewey a găsit trei puțuri situate alăturat, în serie, unul central cu secțiune pătrată, între celelalte două cu secțiune ovală, care sugerează existența unei mașini hidraulice, care funcționa probabil pe același principiu ca un aparat cu găleți cu lanțuri. Acest dispozitiv putea da un flux continuu de apă.

Pe terenul vechiului Babilon este astăzi un deșert, aproape total lipsit de vegetație. Terasele grădinilor au dispărut de multă vreme, în locul splendorii de altădată, deșertul dă o impresie de tristețe. În vârful unei coline mai există un arbore secular, un atleth, considerat de unii nostalgici ca fiind o ultimă rămășiță a faimoaselor grădini.